„În cursul dimineții, în timp ce se afla într-o misiune de recunoaștere, o patrulă formată din două avioane de vânătoare de tip Rafale a fost orientată (…) într-o misiune apărută în zona orașului Kirkuk, între Bagdad și Mosul. A fost vorba de distrugerea unor poziții de luptă din care teroriști ai grupării autoproclamate Daesh (Stat Islamic) deschideau focul asupra forțelor irakiene de securitate”, precizează ministerul într-un comunicat.
Avioanele de vânătoare franceze au „lansat mai multe bombe ghidate cu ajutorul laserului (GBU12) asupra unor poziții ofensive ale Daesh. Operațiunea avioanelor franceze a permis distrugerea unui buncăr ce adăpostea combatanți teroriști, de material care servea la fortificarea acestui post, dar și a unui al doilea post de luptă”, adaugă ministerul.
„Aceste misiuni de recunoaștere efectuate zilnic susțin în mod direct operațiunile desfășurate de forțele armate irakiene”, se arată în comunicat.